Wednesday, January 1, 2014

Cum jucam 7 Card Stud

Live 7 Card Stud
7 Card Stud a fost cel mai popular joc de poker din lume pana in jurul anului 1970, cand a fost detronat de Texas Hold'em. Chiar daca in prezent Texas Hold'em si Omaha sunt cele mai practicate jocuri de poker atat online cat si live, 7 Card Stud reprezinta o modalitate buna de a-ti imbunatati abilitatile si in special memoria.

Jocul se diferentiaza de alte forme de poker prin lipsa blind-urilor, lipsa cartilor comune si prin numarul crescut de carti impartite jucatorilor. Intr-o partida de 7 Card Stud, se impart cate sapte carti (numite street) si exista cinci runde de pariere. Datorita numarului de carti impartite, este indicat sa participe la joc maxim opt jucatori.

Spre deosebire de Texas Hold'em, unde jucatorii sunt desemnati pe pozitiile de small si big blind, la 7 Card Stud, toti jucatorii au obligatia de a depune un ante inainte de a primi vreo carte. Ante-ul reprezinta un pariu fortat, asigurand un pot minim de joc.

Etapele de desfasurare

Bring in

Dupa depunerea ante-ului, urmeaza impartirea cartilor. Jucatorii primesc cate doua carti vizibile doar pentru ei si cate o carte intoarsa cu fata in sus, numita door card. Jucatorul care primeste cartea cea mai mica intoarsa pe masa este primul care pariaza. Actiunea se numeste bring in, jucatorul fiind nevoit sa plaseze o suma dubla fata de ante.

Third Street

Jocul se desfasoara in sensul acelor de ceasornic, astfel ca dupa bring in, runda de pariere continua cu jucatorul din stanga. Toti jucatorii au pe rand urmatoarele optiuni: egalarea pariului, marirea mizei sau renuntarea la mana.

Fourth Street

Fourth Street reprezinta a patra carte intoarsa care se imparte fiecarui jucator. De aceasta data primul care pariaza este jucatorul care a format cea mai buna mana din cele doua carti vizibile.

Fifth Street

Jucatorilor li se imparte o a cincea carte, intoarsa cu fata in sus, iar cel care detine cea mai buna mana formata din cele trei carti vizibile pariaza primul.

Sixth Street

Jucatorii ramasi in joc primesc o a sasea carte vizibila, iar runda de pariuri este deschisa de cel care detine cea mai buna mana.

Seventh Street (River)

Seventh Street este ultima carte impartita jucatorilor, cu fata in jos. Jucatorul care a deschis runda anterioara de pariuri va paria primul. Dupa incheierea pariurilor, jucatorii sunt obligati sa isi expuna cartile pe masa, pentru stabilirea castigatorului. Cel care detine cea mai valoroasa combinatie formata din cinci carti castiga pot-ul. In cazul unei egalitati, pot-ul se imparte la doi.

7 Card Stud poate fi jucat in cazinouri si in varianta Hi/Lo, unde se urmareste nu doar formarea celei mai mari maini ci si formarea celei mai mici maini posibile.

0 comments:

Post a Comment